vineri, 9 iulie 2021

7 lucruri pe care (poate) nu le știai despre finalele EURO


 

7 lucruri pe care (poate) nu le știai despre finalele EURO

1. Prima finală de Campionat European s-a jucat pe Parc des Princes si a avut cea mai mică audiență din istorie (mai mică decât meciul de debut), pentru că în acel meci nu a jucat țara gazdă, Franța. 17966 de spectatori au asistat la victoria Uniunii Sovietice, în fața Yugoslaviei, cu un gol decisiv marcat de Viktor Ponedelnik, în prelungiri. A doua finală de EURO a avut cea mai mare audiență din istoria competiției: 79115 spectatori au asistat la victoria Spaniei împotriva Uniunii Sovietice, în 1964, pe Santiago Bernabeu. 

2. Pe 20 iunie 1976, Cehoslovacia a condus Germania de Vest cu 2-0, în finala Campionatului European, înainte să fie egalată în penultimul minut regulamentar. S-a ajuns la penalty-uri și acolo s-a scris nu doar istoria unei noi campioane a Europei, ci și a unei execuții tehnice legendare. Lovitura decisivă a fost executată de un fotbalist nu foarte cunosct până atunci, care a mângâiat mingea într-o scăriță cum lumea fotbalului nu mai văzuse vreodată. Numele lui? Antonin Panenka.

3. Singura echipă care a jucat 3 finale consecutive a fost Germania de Vest ('72, '76 și '80). Tot nemții au și cele mai multe finale disputate, reușind să joace cu trofeul pe masă de 6 ori, în total. Cele mai multe trofee câștigate? Tot ei (3), la egalitate cu spaniolii.

4. Singurele națiuni care au câștigat campionatul European și nu au o graniță comună cu o altă țară câștigătoare de EURO sunt Rusia (moștenitoarea palmaresului Uniunii Sovietice) și Grecia.

5. Care e legătura dintre căderea Zidului Berlinului și titlul câștigat de Danemarca în 1992? O dată cu dizolvarea Uniunii Sovietice, simbolizată de reunificarea Berlinului, au început războaiele care aveau să macine Yugoslavia. Echipei naționale a Yugoslaviei, considerată o mare forță a continentului în acele vremuri, i s-a interzis să participe la EURO, cu doar 10 zile înaintea competiției, printr-o sancțiune a Națiunilor Unite. În locul yugoslavilor au fost chemați, de prin concedii, danezii. În finala, Danemarca a învins chiar națiunea reunificată de căderea Zidului Berlinului devenind... singura echipă care a câștigat vreodată campionatului european, fără să se fi calificat la EURO.

6. Singurul turneu final de Campionat European la care s-au jucat două finale, a fost cel din Italia '68. Pe Stadio Olimpico, Italia - Yugoslavia a fost 1-1 și regula la acea vreme era simplă: rejucare. Două zile mai târziu, tot pe Olimpico, italienii conduși din teren de interistul Facchetti, au învins cu 2-0, adjudecându-și primul trofeu european. Asta după ce Italia nu câștigase nici semifinala cu Uniunea Sovietică, singurul meci din istoria Campionatului European decis de hazard: s-a dat cu banul pentru un loc în finală.

7. În 1993, regula Golului de Aur a fost introdusă în fotbal și, 3 ani mai târziu, aceasta avea să decidă o campioană europeană. În singura întâlnire finală care s-a produs de două ori în istoria competiției, Cehoslovacia întâlnea, din nou, Germania (reunificată de data asta). După 1-1 în timpul regulamentar, Oliver Bierhoff, care marcase golul egalării, a mai marcat o dată în prelungiri, semnând victoria echipei sale și primul Gol de Aur care a contat, cu adevărat, în istoria fotbalului.
(sursa tackle.ro)

Niciun comentariu: